Dupa-amieze fericite

Mi-am amintit brusc de dupa-amiezele de duminica de toamna pe strazile din Cotroceni. Era un soare caldut care incalzea si sufletul, nu doar corpul, iar linistea si lumina filtrata de frunzele ingalbenite te faceau sa te simti mai aproape de Dumnezeu.
Eram adolescenta si visam sa fiu poeta, viata era atat de grea in restul zilelor, dar duminica eram altcineva: dimineata eram la liceul Lazar, la cenaclul Sagetatorul, iar dupa-amiaza eram o hoinara pe strazi pustii. E una din cele mai puternice amintiri de fericire pe care le am, iar dupa ce am renuntat la scris am ramas cu nostalgia duminicilor in care scriam poezii in gand.

Ce devenim

Cand iti intemeiezi o familie incepi sa faci ceea ce crezi ca trebuie facut, si sa devii ceea ce crezi ca trebuie sa fii. Situatia se schimba si incepi sa renunti la unele lucruri, la care poate nu ar trebui sa renunti. 

Nu libertatea ne defineste, ci modul in care alegem sa o folosim. Familia este lucrul cel mai important pentru mine acum, dar imi lipsesc cateodata nebuniile spontane pe care le faceam inainte: o excursie neplanificata derulata ad-hoc in viata noastra, un cadou cumparat fara prea multe calcule, o mica escapada in parcul plouat...

De la o vreme incoace, aproape tot ce fac este planificat, si uneori este un lucru foarte bun, deoarece am o chemare absolut misterioasa catre haos, insa imi doresc (mi-e si teama sa o spun) putin neprevazut, pozitiv, desigur, in viata mea.