Mi-am amintit brusc de dupa-amiezele de duminica de toamna pe strazile din Cotroceni. Era un soare caldut care incalzea si sufletul, nu doar corpul, iar linistea si lumina filtrata de frunzele ingalbenite te faceau sa te simti mai aproape de Dumnezeu.
Eram adolescenta si visam sa fiu poeta, viata era atat de grea in restul zilelor, dar duminica eram altcineva: dimineata eram la liceul Lazar, la cenaclul Sagetatorul, iar dupa-amiaza eram o hoinara pe strazi pustii. E una din cele mai puternice amintiri de fericire pe care le am, iar dupa ce am renuntat la scris am ramas cu nostalgia duminicilor in care scriam poezii in gand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu