Septembrie

©Bogdan Vasile

 Septembrie
 Deja îmi este dor
 De umbra ultimului alb cocor
 
 Septembrie
 Castane-n buzunar
 Şi necredinţa că e toamnă iar
 
 Septembrie
 Şi greierii-n concert
 Îmi mai alungă zbuciumul din piept
 
 Septembrie
 Un înger a căzut
 Cu-aripi înroşite-n absolut
 
 Septembrie
 Şi iarba de sub pomi
 Descreşte-ncet în timp ce tu mai dormi
 
 Septembrie
 Din cer plouă cu lacrimi
 Un nou sfârşit, un nou şirag de patimi

 

2011, Septembrie, 11

 

Chestie de perceptie

Pe măsura ce avansez in vârsta, simtul ridicolului mi se estompeaza din ce in ce mai mult.
Am ajuns la concluzia ca cei ce s-ar putea amuza pe seama mea nu contează, iar cei care într-adevăr contează, nu ar face asta.

Lucian Blaga, Iubire

Lago di Bracciano, ©Bogdan Vasile

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine. 

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

Iubire, de Lucian Blaga

Falsă cronică de film (e)

Prima telenovelă pe care am vizionat-o vreodată cred ca a fost in 1990, se numea "Sclava Isaura" și o urmăream fiindcă nu mai văzusem niciodată un astfel de serial. Toată lumea din jurul meu era extaziată de frumusețea tinerei actrițe care o juca pe Isaura, eu o detestam. Când am spus că nu înțeleg de ce li se pare atât de frumoasă, mi-am pierdut jumatate din prieteni. Și azi mi se pare la fel de urâtă.

Ultima telenovelă la care m-am uitat a fost "Avenida Paulista", in 1991. Sau o fi fost tot in '90? Ne uitam pe TVR cu mic, cu mare, mâncarea se afuma în crătiți, copiii rămâneau nehrăniți, cu scutecele neschimbate, străzile erau pustii. Românii se uitau la film. Și la Bruna Lombardi, actrița din rolul principal.

Azi simt nevoia să ma uit la o telenovelă. Să stau și să râd sau să plâng de dramele, aiurelile, situațiile uneori neverosimile ale unei telenovele sincere, cu actori perfect de frumoși, cu păr negru strălucitor și cu dinți impecabili, cu actrițe coborăte parcă din ceruri, cu bucle bogate si bretoane grele, talii subțiri și măini fine, dicție lucrată și rochii imposibil de frumoase.
Doar așa, să mă insinuez pentru o ora într-o lume perfectă.

Vasile Voiculescu, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare

©Bogdan Vasile

Sonet CCXXVI 

 E drept că nu-ţi adaug nimic; ba, dimpotrivă,
 Îţi fur mereu din raze, în chip ne-ngăduit
 Să-mi încălzesc o muză rămasă costelivă,
 Ce nu şi-a pus pe frunte un nimb făgăduit...
 Dar nu-s nici un uşarnic deprins cu huiduială,
 Să-ţi vând poemul şi-apoi un geniu să mă crez;
 Delirul meu e-n casă; în lume-s cu sfială,
 Cu versurile mele întâi mă flagelez.
 Dar cum? Valeţi ignobili au har să te dezbrace?
 S-atingă aşternutul cu laba lor de rând?
 Când eu te-mbrac cu cerul, închipuind mijloace
 Să te feresc de-a pururi de orice ochi şi gând!...
 De ce nu pot fi Zeus, stăpân pe slăvi? Acolo
 Te-aş lua, eternităţii să fii un nou Apollo!
 
 (Luni, 10 decembrie 1956)
 
 
 Autor: Vasile Voiculescu
 Poezia Sonet CCXXVI

{ Inspirational }