Mă vei iubi?

Mă vei iubi, așa-i? Mă vei iubi

Când seara spatele o să-ți întorc

Și mâna o să ți-o alung

Și cu o carte-n mână o să plâng?

Mă vei iubi când o să fiu scorțoasă,

Când toane o să am și o să țip?

O să-mi iei vorbele adliterram

Când chef să ies în parc nu o să am?

Mă vei iubi când n-o să te sărut

Și mâna n-o să vreau sa ți-o mai dau?

Mă vei iubi când o să mă urăsc

sau cer prea mult și doar mă amăgesc?

©Bogdan Vasile

Lucian Blaga, Iubire

Lago di Bracciano, ©Bogdan Vasile

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine. 

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

Iubire, de Lucian Blaga

E între noi

 E între noi
 doar o scară
 cu trepte albastre
 de fum
 
 Noaptea urc în somn
 Noaptea cobori în somn
 
 De ficare dată
 în timpi diferiţi
 Nu ne întâlnim niciodată

 Îţi întind mâna
 visând
 
 Punte fragilă 
 între două lumi
 
 De-am deschide ochii
 s-ar prăbuşi zgomotos

 Fiecare în lumea sa 

©Bogdan Vasile

Macii

 

aşteptasem arcuiri de curcubee
 şi covoare de flori la picioare să-mi pui
 către cer să se-nalţe o mie de zmeie
 şi un snop de cuvinte alese să-mi spui
 
 să-mi aşezi două aripi de înger pe umeri
 să plutesc pe un nor lângă tine prin ploaie
 să-mi alungi dintre gânduri orice umbră de temeri
 aşteptasem în palme o lună bălaie
 
 mulţumită-aş fi azi să-mi îngădui conturul
 lângă inima ta să se-aşeze tăcut
 să-mi mai spui încă-o data şi să ştiu adevărul...
  Macii mor de-i culegi. Însă eu n-am crezut

mai, 2011

Un sarut

Aveam 16 ani si eram indragostita pana peste urechi de mai bine de doi ani. Iar intr-o zi de mai, in Herastrau, stateam amandoi pe malul lacului si s-a intamplat. Sarutul nostru, sarutul lumii intregi. Prelung, sangerat, cu tot sufletul pe buzele noastre. Sarutul-etalon pentru orice relatie am avut-o de-atunci si pana acum. Si multa vreme a trecut. Dar sarutul nostru din acea zi mi s-a intiparit in memoria trupului pe vecie, trup intreg in buzele arse de dorinta, nestiutor intru alte delicii ale iubirii.
Prospetimea primaverii, mirosul florilor de tei, matisorii de plopi cazand peste mine in visul cu cer senin si plin de stele din noaptea aceea, toate raman pentru totdeauna inscrise in amintirile cele mai de pret.
Un sarut de care imi va fi dor pe vecie.