marți, 31 mai 2011

O poezie tristă


 Am uitat cum sunt mângâierile tale
 Gura-mi arsă de febră pe buzele-ţi moi
 
 Uzate cearşafuri, gesturi banale,
 Iubirea e azi un câmp de război
 
 Sărutul adânc nu-mi mai iese în cale
 Nici genele lungi ca doi fluturi vioi
 
 Definită mai sunt doar de funcţii vitale
 Mediocru mi-e gândul, iar lumina - strigoi
 
 Prin nisip alergam în picioarele goale
 Patru foi alegeam într-un lan de trifoi
 
 Dragostea azi mi-e o plapumă moale
 O mai trag de un colţ, să nu cadă-n noroi

http://instagr.am by CameliaV

Niciun comentariu: