Nunta

Mă "admiram" mai devreme în oglinda de la baie, mai precis verificam dacă se mai vede gaura de la nucleoplastia proaspăt făcută pentru discopatia de disc cervical (se mai vede, dar puțin). Și mi-am adus aminte de o nuntă de acum mai bine de 30 de ani, la care mama m-a dus aproape cu forța, deoarece pe vremea aia detestam nunțile la țară (nu că acum aș fi fan...). Și nu, nu vorbesc de o nuntă câmpenească, atât de la modă în unele medii snoabe, ci de o nuntă unde bețivanii se întrec care cade sub masă primul...

Epopeea a început încă din tren, mai precis de la coborârea în halta cu pricina, unde eram așteptați cu lăutari, spre oroarea mea totală. Acum realizez că era inevitabil, deoarece mama era nașă, dar atunci am fost oripilată până la lacrimi. Ridicolul situației mi s-a părut de neegalat, dar era doar începutul... Drumul spre sat a fost lung, luuung, și se pare că mama făcea o faptă bună, căci am mers pe jos, deoarece mirii erau săraci și nu au avut cum să tocmească o mașină.

Nunta a avut loc a doua zi la căminul cultural, o hală lungă care semăna cu un grajd, și cred că paiele pe care am călcat la intrare nu sunt doar o festă pe care mi-o joacă memoria mea.

Noaptea am dormit într-o cameră în care toată lumea își lăsase hainele, și de unde mirosul e singurul lucru pe care mi-l mai amintesc (uhhh).

Când am plecat acasă, mi s-a părut ca muzica lălăită de lăutarii care ne-au însoțit pe drumul spre halta salvatoare a fost cea mai melodioasă muzică din lume...

Lucrul cel mai frumos din întreaga peripeție a fost rochia turcoaz a mamei mele, lungă până-n pământ, cu mâneca clopot, corsaj mulat cu decolteu în V, și micul lănțișor de aur cu medalion cu Maica Domnului care se odihnea pe linia aceea dulce dintre sâni. Am tăiat-o cu mare frenezie câțtiva ani mai târziu, ca să-mi fac fustă din ea...