Pai de-asta am facut eu scoala de parasutism si planorism, ca sa ajung sa scriu despre frica?
La 14 ani visam sa zbor, asa cum altii viseaza la caini cu covrigi in coada. Pana la 18 sarisem deja cu parasuta, dar in tabara de planorism nu am fost primita, desi terminasem cursul cu nota 10. A fost un singur loc pentru fete (anuntat cu surle si trambite cu 3 luni inainte), si a fost castigat de o domnisoara care era atat de sigura ca va fi primita, incat nici nu s-a inscris la admitere.
Un concurs de imprejurari nefericit a facut sa nu se primeasca fete in '88 la Bobocul (scoala de pilotaj pentru care facusem un an meditatii la matematica - bleah), asa ca am sfarsit cu un examen ratat la Filologie.
Din fericire, starea de beatitudine indusa de zbor si-a facut drum singura catre mine. Daca pot pleca undeva cu avionul in loc de masina, tren, ricsa, atunci asa voi pleca. In '91 sa vii cu avionul de la Sofia era o extravaganta. Transatlantic, transcontinental, Vegas, Bangkok, lung de sa-ti treaca os prin os sau doar te urci si gata, cobori, I'm in.
M-am abatut de la tema data cu 360 de grade, cum ar spune un amic hatru de-al meu, dar draga mea prietena ma va ierta, caci am creierul cleios de atata zacut in pat...
Ce simt cand ma urc in avion? Nerabdare. Ce simt cand decolez? Hm, se apropie prea mult de orgasm ca sa intru in detalii... Cand aterizez? Pareri de rau si speranta ca voi urca in curand spre nori...
"Doamne, tu care te joci de-a lumina
desfasurand-o din gheme de nori
fa sa mi se intoarca pe pamant numai trupul
iar capul
oh capul
mai lasa-mi-l inca
in nori."
(P.Stoicescu-Pilotul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu