Bolero

De când mă știu, am avut o slăbiciune pentru parfumuri. Sunt 25 de ani de-atunci, de când am citit în almanahul Femeia (Biblia tendințelor pe timpul lui Ceaușescu), că fabrica Miraj produce imitații după parfumuri celebre. Puneam deoparte câte 5 sau 10 lei din banii dați de mama pentru mâncare, până ajungeam la fabuloasa sumă de 82 lei, cât costa parfumul Bolero, imitație fidelă a vestitului Opium de la YSL. Apoi îmi făceam drum până la Universitate unde, la coada calului, era minunatul magazin Miraj, și îmi achiziționam parfumul preferat. Care nu dura.

Dar într-o zi, ieșind din pasajul de la Universitate, am alergat pe urmele persistente ale unei dâre de parfum, până ce-am prins-o pe fericita posesoare a mirosului dependenței mele... Cu tocuri înalte, elegantă și frumoasă, imaginea perfectă a unei alte lumi, doamna mi-a răspuns arogantă: "Dragă, n-ai tu unde să găsești un astfel de parfum... dar fie, se numește Opium, și l-am primit de-afară".

După Revoluție am avut zeci de parfumuri, dar nu cred că am mai simțit vreodată emoția ce m-a cuprins în ziua aceea, la Universitate, când mi-am recunoscut parfumul preferat, știind că este ACELA.