Dar într-o zi, ieșind din pasajul de la Universitate, am alergat pe urmele persistente ale unei dâre de parfum, până ce-am prins-o pe fericita posesoare a mirosului dependenței mele... Cu tocuri înalte, elegantă și frumoasă, imaginea perfectă a unei alte lumi, doamna mi-a răspuns arogantă: "Dragă, n-ai tu unde să găsești un astfel de parfum... dar fie, se numește Opium, și l-am primit de-afară".
După Revoluție am avut zeci de parfumuri, dar nu cred că am mai simțit vreodată emoția ce m-a cuprins în ziua aceea, la Universitate, când mi-am recunoscut parfumul preferat, știind că este ACELA.