Am crezut ca voi uita visul de azi dimineata, dar se pare ca trebuie sa-l scriu ca sa il uit. Un fel de exorcizare.
Am alergat sa prind ultima tura in montagne-russe, erau 3 vagoane, iar eu am reusit sa ajung sa ma urc in al doilea. Cu mare greutate. In primul vagon din fata erau doar doua persoane, una era o fata imbracata in alb care, cand trenuletul a prins viteza, s-a ridicat si s-a prins cu mainile de bara de protectie. Iar apoi si-a dat drumul. Cu mare bucurie, a zburat o data cu trenul pentru o vreme, iar apoi a plonjat ca si cum ar fi vrut sa zboare.
A zburat pana pe pamant. Din pacate.
Nu am putut sa o privesc, in vis, am coborat si am fugit inapoi. Prinsesem cu greu ultimul tren, iar zborul s-a sfarsit.
Emotiile au fost diferite, adrenalina m-a invadat din alte motive.
Anima a devenit inaccesibila, opaca. Raspunsurile intarzie sa vina.
Stiu ca totul va deveni brusc clar, stiu ca deciziile luate rapid sunt cele mai bune.
A fost doar un vis.