Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 februarie 2012

Poem

© Bogdan Vasile
“Ce faci acolo?
 Îți răsfoiești zâmbetele?”

Poemul
Ca o flacără
La rădăcina copacului

Dacă o vezi
Dedesubt
E
Comoara

luni, 16 ianuarie 2012

De-aș urî plecarea


Sunt toată ca o mare
râvnind apropieri
mereu pierzându-și țărmul
plecând spre nicăieri

Știu, m-aș putea opri
să simt pământ sub alge
să nu fiu doar un strop
în valul ce se sparge

Îți simt îndepărtarea
mereu la bunu-mi plac

Dar de-aș urî plecarea

Știi

M-aș numi doar lac


duminică, 11 septembrie 2011

Septembrie

©Bogdan Vasile

 Septembrie
 Deja îmi este dor
 De umbra ultimului alb cocor
 
 Septembrie
 Castane-n buzunar
 Şi necredinţa că e toamnă iar
 
 Septembrie
 Şi greierii-n concert
 Îmi mai alungă zbuciumul din piept
 
 Septembrie
 Un înger a căzut
 Cu-aripi înroşite-n absolut
 
 Septembrie
 Şi iarba de sub pomi
 Descreşte-ncet în timp ce tu mai dormi
 
 Septembrie
 Din cer plouă cu lacrimi
 Un nou sfârşit, un nou şirag de patimi
 
2011, Septembrie, 11
 

sâmbătă, 2 iulie 2011

Concurs

Iubitul meu, azi te provoc
 la un concurs de respirat sincron
 Însă mă tem că nu pot face faţă
 atâtor diferenţe mari de ton
 Când ochiul tău se-ascunde
 sub pleoape străvezii
 Eu număr între două
 şi trei-patru trezii
 
 Sunt bună azi, îţi dau avans
 un braţ de răsuflări
 Nu cer nimic (aşa fac campionii)
 /Înfrângerile mele-s bazate pe trădări/
 Dar tu eşti generos
 şi îmi laşi toţi pionii
 
 Şi iar eşti treaz,
 în timp ce eu mă lupt cu somnul
 Tentacule hapsâne mă ţin în mreaja lor
 Le-am retezat cu trudă
 greu, unul câte unul,
 Sunt liberă în zori
 când tu adormi pe-un nor
 
 Mă tot scufund
 adânc
 sperând să dau de tine,
 Mi-e trupul greu
 ştiu sigur că tu ai să mă-nvingi
 Nu mai respir deloc.
 Să pierd nu-mi pică bine
 Dar vii şi mă salvezi
 şi-aşa mă şi câştigi

luni, 20 iunie 2011

Tăcere

Instagr.am by CameliaV

 În seara asta cuvintele n-au rost.
 E un ocean de ploi pe buzele-mi fierbinţi
 O aprigă furtună în ochii mei cuminţi
 Azi nu mai sunt nimic din ce am fost
 
 Doar floarea de castan mai ia aminte
 E singura ce-mi ştie taina crudă
 Tristă i-am spus acum cu mare trudă:
 E-nchis la magazinul de cuvinte
 
 Dar ştiu că tot ce-i zbucium iute piere
 Când dimineaţa clară a venit
 Un trandafir complice mi-a şoptit:
 Deschis mai e doar raftul de tăcere...

miercuri, 15 iunie 2011

E între noi

 E între noi
 doar o scară
 cu trepte albastre
 de fum
 
 Noaptea urc în somn
 Noaptea cobori în somn
 
 De ficare dată
 în timpi diferiţi
 
Nu ne întâlnim niciodată

 Îţi întind mâna
 visând
 
 Punte fragilă 
 între două lumi
 
 De-am deschide ochii
 s-ar prăbuşi zgomotos

 Fiecare în lumea sa 

©Bogdan Vasile

miercuri, 8 iunie 2011

Vitamine

©Bogdan Vasile

 Mi-e dor de nesăbuitele veri
 Cu aromă de val şi cu sticksuri pe plajă
 Cu înot dezbrăcat şi cu nopţi ca de vrajă
 Mi-e dor de nesăbuitele veri
 
 Mic-dejun, vitamine, şi săruturi toptan
 Trupu-ncins pe nisipul fierbinte pe-alocuri
 Tenişi albi dimineaţa, seara vine pe tocuri
 Cină-ioc, vitamine, dar săruturi toptan
 
 Imi frec ochii, nu ştiu de e vis sau real
 Dacă-n poza vetustă suntem noi sau oricine
 Spun memoriei: taci, căci eu ştiu cel mai bine,
 Imi frec ochii şi ştiu ce e vis, ce-i real

vineri, 3 iunie 2011

Mireasa

©Bogdan Vasile, DTP@Petre Secicar

 La colţul străzii
 Ţi-aş cerşi un sărut
 Îmbrăcată-n mireasă
 Ca şi cum
 Acum
 Am fugit de-acasă
 
 Către o nuntă
 Imaginară
 Să caut puful din plopi
 Pe afară
 
 Nuferi albi
 Aş avea de vânzare
 Dulcele şi însinguratul meu mire
 Culeşi în genunchi
 Într-o fantasmagorică
 Pădure
 
 Cu trena curgând printre
 Prea reale maşini
 Aş fugi către tine
 Blând învelită-n priviri 
 De străini
 
 În lumea perfectă
 Dintr-un oraş
 Dispărut

 Singura formă
 Validă
 De plată
 Ar fi un sărut 
©Bogdan Vasile, DTP@Petre Secicar
 3 iunie, 2011

marți, 31 mai 2011

O poezie tristă


 Am uitat cum sunt mângâierile tale
 Gura-mi arsă de febră pe buzele-ţi moi
 
 Uzate cearşafuri, gesturi banale,
 Iubirea e azi un câmp de război
 
 Sărutul adânc nu-mi mai iese în cale
 Nici genele lungi ca doi fluturi vioi
 
 Definită mai sunt doar de funcţii vitale
 Mediocru mi-e gândul, iar lumina - strigoi
 
 Prin nisip alergam în picioarele goale
 Patru foi alegeam într-un lan de trifoi
 
 Dragostea azi mi-e o plapumă moale
 O mai trag de un colţ, să nu cadă-n noroi

http://instagr.am by CameliaV

miercuri, 25 mai 2011

E zborul

 Mă doare jocul mâinii părăsite
 Blestemul nu încape în cuvinte
 Descântecele toate stau la pândă
 Și mă-ncovoaie aspra lor osând
ă
 
 Cărei iubiri să-i mai plătesc o vamă
 Cărui sărut să-i spun că-mi este teamă
 Asupra mea e zborul
 O cădere
 Zăpada fericirii
 Iute
 Piere 


marți, 24 mai 2011

Macii


aşteptasem arcuiri de curcubee
 şi covoare de flori la picioare să-mi pui
 către cer să se-nalţe o mie de zmeie
 şi un snop de cuvinte alese să-mi spui
 
 să-mi aşezi două aripi de înger pe umeri
 să plutesc pe un nor lângă tine prin ploaie
 să-mi alungi dintre gânduri orice umbră de temeri
 aşteptasem în palme o lună bălaie
 
 mulţumită-aş fi azi să-mi îngădui conturul
 lângă inima ta să se-aşeze tăcut
 să-mi mai spui încă-o data şi să ştiu adevărul...
  Macii mor de-i culegi. Însă eu n-am crezut
mai, 2011

joi, 19 mai 2011

Linia de plutire

Ca linia orizontului înceţoşată în zare
Ca o gratie prea dreaptă la închisoare
Ca trecerea dintre noapte şi zi
Ca momentul dinainte de a te trezi

Ca o punte fragilă între două lumi
Ca linia pleoapelor atunci când adormi
Ca un creion neted cu mina tocită de scris
Ca o rază de soare prin ochiul întredeschis

Ca un cablu pe care stau porumbeii din cartier
Ca dunga ciorapului lângă portjartier
Ca sârma dansatoarei cu evantai
Ca şirul cadânelor din caravanserai

 Îmi menţin echilibrul printre linii şi fire
 Printre dungile aspre din amintire

 Între bine şi rău pace face-o oştire

 O numesc de acum linia de plutire
Mai 2011

marți, 17 mai 2011

În șoaptă

Visez când dorm
și mă trezesc visând
Amprenta ta pe pulpa cărnii mele
Indezirabile atingeri te pătrund
În gând, intrându-ți tainic pe sub piele

E doar un vis, se scurge universul
Prin ochii tăi până-n străfundul meu
În gând mi se insinuează versul
Și-aș săruta văzduhu-n jurul tău

Pare real, în vis știu că visez
Rămân însingurată, pustie, fără minte
Și trupul mi-e un blur, nu pot să-l controlez,
Cu răni din care curg
șiroaie de cuvinte
Mai 2011

miercuri, 11 mai 2011

Nu cer prea mult

E clar, de azi Mama Ranitilor tu
poti sa-mi spui
Caci nu-mi doresc decat
sa iti aplic bandaje
la capatai
Cu portocale, flori si carti sa vin
Lapte-n pahar sa-ti pun
ca sa te scap de chin

Tu ai putea sa te prefaci
o vreme
Sa gusti rasfatul darnic
ce-ti ofer
Si-apoi sa sari din pat foarte devreme
Sa-nchiriezi un mic elicopter
Si sa-mi asterni un curcubeu pe cer
10 mai 2011

luni, 9 mai 2011

In luna mai

mai taci cate-o frunza
mai gonesti cate-o apa
mai strangi o lumina
in maini sa-ti incapa

dinlauntru - aproape
dinafara - departe
mai consulti calendarul
o iubire... o moarte...

mai tresari la un fosnet
ti se strica un ceas
si ti-e teama sa scuturi
de pe drumuri un pas

din capcane doar una
a ramas neatinsa
o vei umple cu suflet
si iubire nestinsa
4 ian. 1988

joi, 14 aprilie 2011

Descantec de ploaie

de Ana Blandiana
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
E urit si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...